În timp ce manichiuristul îi îngrijea unghiile asemenea unui grădinar
îndrăgostit de plantele lui, diva îi povestea. Îi povestea bucuriile și
suferințele ei în dragoste, chiar și detaliile picante, secrete pentru care
majoritatea ziariștilor ar fi ucis, și pe care ea știa că el nu le va spune
nimănui, niciodată. Uneori, odată la câteva luni, se uita la el, și își amintea
că la începutul carierei, când nu o cunoștea nimeni, ieșise de câteva ori cu
el. Odată l-a întrebat de ce uneori taie unghiile înainte să le curețe de ojă
cu acetonă, iar el a răspuns că nu vrea să consume mai multă acetonă decât e
nevoie. Ei i s-a părut că tipul își cam mănâncă de sub unghie, și nu a mai
ieșit cu el, dar i-a rămas clientă. El continua ca din când în când să
economisească acetona, chiar și după ce ea a devenit faimoasă și îl plătea
regește.
Uneori îl surprindea cum îi privea degetele lungi și subțiri, cum le
atingea ca pe niște relicve, și i se părea că el e îndrăgostit de mâinile ei.
Dar i se părea firesc, toată lumea adora fiecare părticică din corpul ei, și
toate ziarele preluau fiecare replică pe care a dat-o vreodată, încărcând-o
după caz fie de înțelesuri profunde, fie de ofense pe care ea nici nu le-ar fi
putut gândi. Singurul care o vedea așa cum era, și în același timp părea că o
venera pentru
cum era, și nu pentru că era faimoasă, era manichiuristul.
Într-o zi, în locul manichiuristului găsi un tip nou, tânăr, dar foarte
priceput, care învățase meserie de la un faimos profesionist francez. El i-a
făcut unghiile perfect și foarte repede, nu ca vechiul manichiurist, care
zăbovea asupra fiecărui deget de parcă ar fi dansat, nu, de parcă ar fi făcut
dragoste cu el.
Diva nu mai avea cui să povestească, tipului nou nu îi venea să îi spună
nimic, și oricum el era prea eficient pentru a îi lăsa timp măcar să deschidă
gura. O durere sfâșietoare o cuprindea din ce în ce mai mult, și se accentua de
fiecare dată când mergea la noul manichiurist. Se simțea singură, ca și cum
singurul ei prieten, singurul ei iubit, o părăsise pentru totdeauna.
Într-o zi îl întrebă pe noul manichiurist ce se întâmplase cu cel vechi, de
nu mai venea. Acesta îi răspunse că murise. Și adăugă „ah, uitasem de tot, în
cămăruța lui s-a găsit asta”. Îi întinse divei un portret al ei, făcut din mii
și mii de bucăți de unghii culese de manichiurist de la ea de-a lungul vremii.
